Trebuie să recunosc că deja chestia asta cu înșelatul a devenit un subiect obsesiv. Zilnic remarci câte o știre, un articol, un comentariu. Scrisoarea unei amante către soție, scrisoarea unei soții înșelate, scrisoarea unui soț infidel. Apoi începe aruncarea: cu tot felul de comentarii, jigniri… bătăi, mai nou.
Revenind, taberele se împart: dacă eşti cea înșelată, te revolți, dacă ești de cealaltă parte a baricadei, te regăsești.
E foarte greu să ne asumăm vina, de aceea cu atâta ușurință judecăm și ne victimizăm. Fiecare resimte într-un alt mod durerea sau fericirea. De acord, nu e ușor să fii și femeie, și mamă, și femeie de carieră, și soţia perfectă, dar unde scrie că trebuie să fii toate lucrurile acestea simultan, iar dacă cumva ai uitat să fii, e de vină omul cu care ai ales să îţi împarți viața. De unde obsesia asta cum că un om, din momentul în care te-a cunoscut și ți-a jurat iubirea, trebuie să facă asta până la ultima suflare? Asta e, nu apare cineva mai bun, mai frumos, mai bogat, câteodată e doar altcineva și la asta se rezumă tot.
Poate în seara asta, mâine dimineață, săptămâna viitoare sau anul viitor o să ți se întâmple și ție același lucru, poate o să fii înșelată sau poate o să devii cealaltă, dacă tot încadrăm totul la un nivel de statut. Da, poate așa perfectă cum ești, cu trei copii minunați și o tonă de sacrificii, o să plece. Şi poți să dai vina pe toată lumea, că tot nu o să ai ce să faci. Sau poate așa perfectă și cu principii ideale, o să te îndrăgostești de nimeni altul decât de un bărbat însurat. Că ai știut sau nu ai știut de la început, nu o să intereseze pe nimeni. Nici motivele pentru care ai făcut-o. O să fii ca un condamnat. Nu o să conteze dacă a fost „legitimă apărare” sau act voit.
Nimeni nu deține pe nimeni. Și o să suferi și o să-ți blestemi toți anii în care te-ai sacrificat pentru familie și restul. Ei bine, altele se sacrifică gratuit, nu pentru copii, nici pentru bani, doar pentru el și el tot pleacă. Alții nu pleacă, doar mint. Altele știu, dar tot rămân… și celelalte vin și pleacă. Oricum, la finalul zilei, ți se întamplă sau nu. Până la urmă, şi chestia asta cu iubirea e ca loteria. Ai sau nu ai noroc. Și dacă ai noroc să fii tu 6 din 49, asumă-ți câștigul și nu mai declara nimic.
Cel mai trist e că aranjează viaţa într-un aşa mod lucrurile, că judecătorul de azi… e atacatorul sau victima de mâine.
O cititoare care a dorit să rămână anonimă
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Am fost crescută de o mamă narcisistă și un tată complet absent emoțional
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
