Plimbările sunt, în cel mai bun caz, o pauză de la deciziile importante pe care nu dorești să le spui cu voce tare. Și, ca atare, te plimbi. Nu singur, ci o faci în doi. Scopul? Acela de a cere cuiva părerea despre ceva ce oricum nu prezinți exact cum dorești tu, ca să induci în eroare sfătuitorul pe care îl dezinformezi voit. O faci sincer. El te știe sinceră. Și, la fel de sincer îți spune părerea lui. O știai, dar tu ai prezentat lucrurile astfel pentru a te asigura că ai cel puţin o voce care să întărească prin comparație că tot ideea ta e mai bună. Iată cum o idee devine decizie în cadrul unei pauze, a unei plimbări fără scop declarat. Ai câștigat din nou.
Ai decis pentru tine și ți-ai făcut prietenii să creadă, pentru a nu știu câta oară, că oricum nu contează părerea lor, nici când le-o ceri. Nu te plimbi ca să iei decizii. O faci ca să declari victoria ta asupra zbuciumului interior. Nu te poți afișa cu o decizie în fața cunoscuților, fără să înțeleagă și ei greutatea deciziilor luate de tine. De asta îi implici, să vadă și ei că nu e chiar atât de ușor să te sfătuiască pe tine.
Aveai nevoie de cineva cu care să vorbești și chiar ai fi făcut-o. Doar că, obișnuită fiind să te privești în oglindă, nu te-ai fi așteptat ca prietenii să te ajute cu ceva. E ca privitul în oglindă. Oare aștepți ca oglinda să îți aranjeze părul, sau crezi că opinia ei e reală? Ai văzut doar că, dacă te îmbraci în roșu, oglinda nu te contrazice, în verde nu crede că e nevoie de eșarfă, iar în negru arăți mai subțirică în talie. Până la urmă, oglinda își pierde opinia atât de evidentă în fața următoarei ținute pe care o etalezi curioasă și indecisă. De ce ți-ai trata prietenii altfel? Nu sunt ei doar o oglindă pentru tine? Tot tu decizi.
Într-o zi m-ai întrebat pe mine ce cred. Eu sunt diferit. Sunt un scriitor obișnuit să le știu oamenilor viața născută din penelul meu. Eu le-am dat culoare, eu le-am dat trăiri, eu le-am decis ce au decis ei, eu le-am creat memorii și drame, eu le-am luat prieteni și le-am adus în cale alții. Le-am dat impresia că sunt doar un trecător prin viața lor, pe care l-au ignorat atât de ușor. Și știi, am învățat secretul de a-ți fi aproape. Nu am sfaturi pentru tine, poți decide pentru tine chiar și când mă transformi într-o oglindă.
O decizie pune în spate o înfinitate de alte decizii, dar aduce în scenă o infinitate de alte dezvoltări
Peste deciziile tale se aștern senzații de teamă, nesiguranță, analiză și introspecție. Ai decis și acum te temi că decizia ta nu este cea mai bună. Poate. Și, îți cauți argumente să te încurajezi. Le spui prietenilor despre cineva care este într-o situație anume, sperând ca aceeași prieteni, pe care i-ai folosit, i-ai plimbat și ignorat, să simpatizeze cu acea persoană despre care le vorbești. Speri ca ei să te încurajeze indirect, să te asigure că ai luat decizia cea mai bună. Ești o femeie independentă, capabilă de orice fără oricine. Ei da, asta până la ceea ce ai numit decizia vieții tale, împlinirea visului tău. Visele devin realitate într-o clipă. Ai crezut că ziua în care vei trage la sol un zmeu înălțat în puterea plutitoare a vântului, vei putea urca și tu în el?
Te ascult. Astăzi mi-am propus să mă joc cu tine. O fac pentru că eu știu un secret pe care tu nu îl știi încă. Te las să te zbați în fața mea. Îmi vorbești despre visurile tale, despre decizii, apoi, cazi cu bărbia pe nesiguranță, pe care o trădezi involuntar. Aș putea să îți spun multe, să te asigur sau să te contrazic. Am cunoscut mulți protagoniști ai visurilor reduse la realitate nesigură și le-aș putea folosi exemplul de viață. Dar nu o fac. Știi de ce nu o fac? Pentru că mi-am dat seama de câteva lucruri. Când decizi ceva, duci în spate o infinitate de alte decizii pe care le puteai lua. Fiecare decizie poate fi demontată în părți componente, dar deciziile nu se măsoară astfel. Ele se măsoară în timp. În cel din viitor, când traiectoria vieții aduce o nouă și unică dezvoltare. Cum crezi oare că ai putea cunoaște viața în totalitatea ei? Nu putem trăi mai multe vieți în acelaşi timp. Oare ai putea trăi toate răzgândirile tale în același timp? Te-ai putea risipi în toate viețile pe care le-ai trăi astfel?
Îți mai spun un secret. Toate deciziile luate în mult timp se cântăresc privind în urmă spre oamenii pe care viața ți i-a scos în cale. Nu mai spune că poți trăi foarte bine fără oameni. Nu insista intr-o asemenea convingere. Tu crezi încă faptul că ți-ar fi mai bine fără ei? Riști să te trimit în spațiu, să trăiești într-un Univers al tău. Forma unui om este dată de alți oameni. Deciziile sunt importante, dar acei puțini oameni care contează îți iau greutatea infinitelor decizii din sacul din spate. Ei te fac să trăiești.
Privește-mă în ochi, ascultă-mă când îți vorbesc. Mă simți? Eu sunt înțelepciunea la care încă nu ai ajuns. Eu sunt în spatele fiecărei decizii pe care o ei, dar pot foarte bine să fiu în sacul din spatele tău, acolo unde deciziile infinite rămân probabilități și nescrise experiențe. Oprește-te! Ești om. Trăieşte printre oameni.
Pe Cosmisian îl găsiţi întreg aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Lumânările ard până la capăt. Și sufletul odată cu ele
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
