Nefericirea îngraşă. Zaci şi te dospeşti în propriile toxine, plângânu-ţi cu elan de milă, în timp ce frigiderul devine cel mai bun prieten. Ţine loc de iubit sexy, de nopţi fierbinţi (paradoxal, nu?) şi de declaraţii siropoase de dragoste de care, oricât de sofisticate ne-am da, tot avem nevoie din când în când, în doze regulate, vă rog. Degeaba încerci să astupi cu mâncare găurile de suflet. Nu ţine. Degeaba dai vina pe bărbaţi. Nu ţine. Nu din cauza lor eşti tu nefericită, nu din cauza lor ai pierdut numărul kilogramelor în plus. Îţi sună cunoscut, aşa-i? Rădăcinile problemei se pierd adânc, în propria ta gândire, în imaginea ta despre tine şi în modul în care ai ales să te raportezi la viaţă. Mă rog, chestii din astea, complicate.
Problema mea este, însă, alta. Că una este să fii aşa, nefericită de cursă lungă, şi alta e să fii nefericită că viaţa-ţi serveşte una rece şi alta.. tot rece. Că şi aia e tot nefericire, însă – să recunoştem – cu avantaje, căci, în loc să te îngraşi… slăbeşti. Când suferi acut după ultimul ghiolban care te-a lăsat cu ochii în soare (click, vei râde cu lacrimi), ia zi, mai poţi să înghiţi şi altceva decât lacrimi şi muci? Nexam.
Cu alte cuvinte, tot răul spre foarte bine. La două părăsiri pe lună, nici nu ai nevoie de cură de slăbire. Te-ai scos. Dar, cum spuneam, eu am o problemă, căci în cazul meu nu e aşa. Eu, când sufăr crunt, drastic, criminal, sever, grav şi cum vreţi să-i mai spuneţi… mănânc.
O, da, plâng de sare cămaşa de pe mine şi mai bag o friptură, îmi trag nasul cu nădejde şi oftez de se aude trei etaje mai jos şi mai iau o îmbucătură de şaorma, suspin de se cutremură casa şi îndes două linguri de îngheţată… Ce să fac, asta sunt…
Ce-i drept, există şi o excepţie, însă este cu mult peste posibilităţile mele umane de rezistenţă. Eu slăbesc numai când sufăr… de foame. Dar asta e deja tortură şi e ilegal, deci iese din discuţie. Dar să nu vă imaginaţi că aş slăbi când sunt îndrăgostită, când îmi merge bine adică… Ei, aş! Atunci am motive să sărbătoresc şi… ce sărbătoare e aia pe stomacul gol?
În concluzie, sunt pierdută… aoleu, mă simt iar nefericită. Unde naiba am pus ciocolata aia?? Caut în geantă, nimic, mă uit la ceas și sunt salvată: e încă deschis la shop & go. Oare mă mai fac bine? 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
