M-a sunat deunăzi prietena mea plângând în hohote. „Mi-am găsit aseară toate hainele tăiate în mijlocul dormitorului. Toate, toate.” Şi trebuie să vă spun că ea chiar avea haine, nu glumă. Mi-a povestit printre sughiţuri că plecase, drept e că după o ceartă zdravănă (dar cu asta eram deja familiară), pentru câteva zile, într-un voiaj de serviciu. El a sunat-o în aceeaşi zi şi i-a comunicat calm cu ce se îndeletnicise în urma ei, neuitând să-i prezinte şi singurul avantaj: acela de a nu fi fost chiar ea în locul hainelor în momentul crizei de furie. Ea nu l-a luat în serios, până n-a văzut dezastrul. „Ce să fac acum?”
Poziţia de sfătuitoare nu este una comodă. Îi ştiam bine pe amândoi, şi cu bune şi cu rele, şi relaţia lor era departe de a fi una fără năbădăi. Numai că ce se întâmplase acum era binişor ieşit de pe şine. Da’ cu calul ce-a avut? Am chemat-o la mine, că la ea sigur m-aş fi decompensat şi eu, şi, între timp, am încercat să desluşesc cu o altă prietenă, psiholog, motivul unei asemenea ieşiri. N-am aflat nimic din ceea ce nu ştiam sau intuiam, doar că ceea ce se întâmplase putea fi un preambul la ceva mult mai grav.
Cum să răspunzi la o asemenea nebunie? La fel? Prea şcolăreşte. Cu indiferenţă? Imposibil, ce naiba! Cu înţelegere? Dar ce-i de înţeles? Bolnavii, la locul lor! Despărţirea? Era şi asta o variantă, şi chiar foarte atractivă. Vorbind însă, s-a mai liniştit şi chiar am reuşit s-o fac să zâmbească: „E cel mai bun motiv din ultimii zece ani să-ţi cumperi totul nou.” Dar ea, încă şocată, avea nevoie imediată de alt gen de satisfacţie. Şi cum nu ştia ce să facă şi tot voia un sfat, i l-am dat. „Du-te şi te îmbracă din mormanul de haine tăiate, urcă-te în maşină şi fă-i o vizită la birou.” Faţă i s-a luminat ghiduş: „Tot a început şi carnavalul de la Rio…” A plecat şi eu am stat cu grijă pentru că… nu mi-a mai răspuns la telefon. Dacă avea dreptate psihologul?
M-a sunat abia a doua zi: erau amândoi la Milano şi ciripea fericită ca o cinteză. O fi el sărit, dar sigur o iubeşte şi are simţul umorului. Mărturisesc că aproape o invidiez. Pentru că cele ca ea îi fac pe ceilalţi să considere un oximoron expresia „problemele femeilor”.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Să-i dăm tricoului ce-i al tricoului – locul cuvenit în garderobă
“Ești frumoasă, deci ești proastă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.