Motto: „Nu încerca să fii un om de succes, ci un om de valoare.” Albert Einstein
În luna septembrie a anului curent, o veste neobișnuită a bulversat cadrele didactice din România: astfel, deși eram obișnuiți cu directori numiți politic, iată că Ministerul Educației s-a hotărât să organizeze un concurs național, cât mai transparent și corect, cu bibliografie, comisii de examen, documente încărcate în format electronic etc. Aparent, totul se anunța a fi fairplay. Numai că nu trebuie să uităm că trăim în România!
După povara încărcării documentelor administrative și justificative pe platforma online destinată concursului, cadrele didactice au susținut concursul național pe data de 12 octombrie. Nu mai vorbim despre orele irosite pe holurile instituțiilor unde s-a organizat examenul, în așteptarea rezultatelor sau de faptul că subiectele au ajuns în săli mult mai târziu.
Aici vorbim strict de calitatea subiectelor.
Am mai multe nelămuriri:
1) De ce s-a mai propus o bibliografie atât de complexă dacă 40 din cele 60 de întrebări nu aveau nicio legătură nici cu bibliografia, nici cu educația, în general? Aşadar, nu s-a respectat bibliografia pentru un examen naţional, ceea ce ar fi o premieră!!
2) Un test de raționament logic nu ar trebui să fie logic? Anumite întrebări aveau două variante de răspuns corect și s-a demonstrat acest lucru conform definițiilor din dicționar.
3) Ce anume au încercat să demonstreze cei care au formulat aceste subiecte?
Poate că sunt elevi care puteau să răspundă la întrebările din prima parte, dar un elev nu are nici pe departe competența necesară pentru a conduce o școală. Un examen național ar trebui să conțină subiecte adecvate nivelului de pregătire științifică a unor intelectuali care întrunesc condițiile pentru a deveni lideri școlari.
4) Cum se explică faptul că majoritatea celor care au luat acest examen erau deja directori în funcție?
5) În final, de ce s-a organizat acest concurs… așa? Adică ce relevanță au întrebările legate de măgari, șosete și mănuși? Pentru că, în definitiv, acestea au fost întrebările. În ce țară din lume s-a mai organizat vreodată un concurs național pentru directori cu întrebări asemănătoare?
6) Desigur, putem admite și faptul că anumite persoane sunt obișnuite cu teste de raționament logic și pentru ele nu a fost o tragedie faptul că subiectele au fost formulate așa. De ce, însă, predomina o atitudine relaxată în rândul celor care erau deja directori în funcție, de parcă nu s-ar fi dus la un examen, ci la o şuetă?
7) Nu ar fi o idee bună să se facă niște sondaje în rândul celor admiși la concurs pentru a se afla exact ce parcurs academic au avut, cu ce medie au terminat facultatea și unde anume au făcut facultatea? Să fie supuși unor teste reale de inteligență! Atunci ne-am apropia de adevăr și de valoarea reală a oamenilor care ne conduc!
Dar mă lămuresc imediat:
În mod intenționat s-a propus o bibliografie complexă pentru ca cei care au sperat în organizarea unui concurs onest să se pregătească conștiincios, să-și epuizeze creierul și să intre ulterior în panică atunci când au văzut că subiectele nu aveau nicio legătură cu ceea ce au învățat. De fapt, întrebările nu aveau legătură cu educația și cu ceea ce trebuie să știe un om pentru a conduce o instituție.
Acest concurs s-a organizat așa, pentru a se demonstra, încă o dată, că nu contează cât de onest ai vrut să fii, participând la un examen și învățând riguros, ci contează cine (nu) ești, ce funcție (nu) ai avut sau (nu) ai în momentul în care susții examenul și cât de dispus ești să demonstrezi altora că se poate și așa, și fără să meriți.
Dacă ar exista un gram de dreptate și demnitate în această țară, rezultatele acestui concurs – o bătaie de joc și o mascaradă – ar trebui ANULATE!
Pentru că acest concurs a nedreptățit oameni care au avut reușite autentice la examene adevărate pentru obținerea gradelor didactice în perioade în care poate nu exista libertate de expresie, dar exista demnitatea cadrelor didactice și a instituțiilor statului. Mă întrebam adesea ce rol are inspectoratul școlar în România, dacă în Finlanda, țara cu cel mai eficient sistem educațional din Europa, inspectoratele școlare au dispărut acum 40 ani. În urma acestui concurs, am înțeles ce rol are inspectoratul!
În plus, un psiholog a demonstrat cu argumente logice că, potrivit legii, Ministerul Educaţiei nu avea dreptul să administreze un test psihologic pentru că numai psihologii au acest drept, de aici ILEGALITATEA EXAMENULUI CARE AR TREBUI SĂ FIE DECLARAT NUL!
Acest examen a fost organizat pentru a fi umiliţi profesori care nu erau obişnuiţi cu asemenea teste. Strategia a fost ca ei sa ajungă epuizaţi psihic la examen, ca să nu le facă concurenţă celor care trebuiau sa fie admişi. Trebuie să recunoaştem că, din punct de vedere psihologic, strategia celor care au formulat testul a fost eficientă. Eficientă, dar inumană!
Şi mă întreb retoric: oare ce pot să facă pentru educaţie şi pentru elevii acestei ţări, elevi care au nevoie de modele demne de urmat, nişte oameni care nu au făcut decât să demonstreze că nerespectarea legii e mai importantă şi mai rentabilă decât dreptatea, decât corectitudinea, decât pregătirea ştiinţifică, decât orice valoare socio-umană?!
S-a vehiculat că cei care contestă examenul sunt tocmai cei care nu au promovat şi care aşteaptă să fie numiţi politic. Cei care au participat la examen şi au fost respinşi nu mai au dreptul să fie numiţi directori, dar şi-au asumat acest risc tocmai pentru că sunt oameni oneşti şi nu aşteptau să fie numiţi politic. În schimb, aproape toţi cei care au promovat acest concurs sunt directori care erau deja în funcţie şi care până acum au fost numiţi politic! Concluziile sunt logice…
La așa țară, așa concurs!
Scrisoarea unui cadru didactic care a dorit să rămână anonim
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Singura frumusețe care nu dispare niciodată
SuperBlog 30: Scriem, visăm, cucerim… și ne jucăm cu social media!
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
