A fost plăcere la prima vedere! Irosea timpul cu băieții în fața blocului, în timp ce eu îmi eliberam o cameră de hârțoage și alte minunății pentru a mă muta.
Nu știu sigur dacă el sau unul dintre ceilalți au remarcat în treacăt strugureii de pe fustă. Apoi au urmat ani în care doar l-am zărit. Îngrijindu-și mașina, sporovăind cu amici, întreținându-i la telefon și nu numai. Un dute-vino viața lui văzută din ochii mei.
Până într-o zi de iarnă în care zăpada cuprinsese totul. Și-a ridicat ochii din zăpadă și, pentru un moment, am crezut că tot albastru cerului s-a revărsat în ochii mei.
Nu am știut ce să fac cu acea privire, dar atunci am aflat c-a fost dragoste la prima vedere… Și neant la primul cuvânt. Cuvânt rostit după alți ani. Între ani, ca între timp, oameni veneau și plecau din viaţa mea ca pe o scenă, neînțelegând ce nu e-n ordine cu distribuția și dacă în afară de mine mai capătă și altcineva un rol principal. Într-un târziu, i-am zis. Stingher, aiurea și, sigur, fără rezultat că-l plac.
Ce ți-e și cu timpul ăsta care trece doar pentru a se afla-n treabă…! Alte situații, alţi oameni, multe gânduri, mereu noi. Să fi trecut de atunci aproape patru ani. 1440 de zile, 34560 ore, 2073600 de minute în care am așteptat doar să-l zăresc, să-l aud, să-l știu aproape. Un freamăt continuu de pași între două telefoane și o sală, o încercare imbecilă de abordare pe Facebook, câteva vorbe amicale și multe plecări. „Am plecat după tine, ce bine că te-am găsit fericit!” să-i fi spus când îl întâlneam în treacăt. Sau: „Serios?! Chiar ești fericit?”. Dar nu, nu i-am spus o vorbă în plus în afara banalului salut. Încă mai cred că ar trebui să știe că trăiesc în locul lui la propriu, iar el ocupă locul nu-mi dau seama cui sau că n-a existat în toţi acești ani zi în care să nu îl caut în mine pentru a-l convinge ca e mai plăcut trupul și sufletul unui bărbat ca el decât frivolitatea mea și deci de a-l pofti afară.
Ceea ce nu i-am zis atunci și ar trebui să știe este nu că îl plac, ci că-l iubesc într-o tăcere cruntă și fără sfârșit. Poate voi schimba locul la un moment dat, lucrul și chiar oamenii cu alții într-un nou context pentru a schimba ce simt.
Așadar, când așteptările nu dau rezultate, gândurile nu vorbesc și timpul nu așteaptă, te trăiesc. În toate formele tale. Pe îndelete și totuși grăbită. Mâine e zi de lucru.
Guest post by Gabriela Pocovnicu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
