Îmi place cuvântul „pomană” şi iubesc cuvântul „bogdaproste” spus din toată inimă şi simt cutremur în toată fiinţa mea când le spun, când le scriu ori când le aud. Nu mă feresc niciodată de cuvântul „milă”, dimpotrivă, exprimă cel mai nobil sentiment după părerea mea. Am primit şi am dat de pomană, am spus şi am auzit „bogdaproste”, mi-a fost milă şi unora le-a fost milă de mine.
Toate acestea s-au schimbat de când sunt în Italia. Să vreau să dau o hăinuţă unui om necăjit, nu prea îl găsesc sau, dacă îl găsesc, e de altă limbă, altă cultură şi clar nu ştie cuvântul „bogdaproste”, îmi spune un „grazie” aşa, de formă, simt că ar fi preferat bani, dar eu vreau să îmbrac, să încalţ, să hrănesc un sărac, am eu acest fix şi cine în viaţă nu are fixuri, păsărele şi cuiburi pe creier? În ţările „dezvoltate”, hainele de prisos le faci frumos pachet şi le arunci în nişte tomberoane speciale de haine. Sunt cerşetori pe străzi, dar, cum spuneam, toţi fără excepţie aşteaptă bani. Bani, bani, bani.
Aşa că atunci când la interfon vocea unui om spunea „vă rog mult, aveţi cumva ceva de îmbrăcat şi de mâncare?”, inima mi-a tresărit de bucurie şi imediat am răspuns „sigur că da, etajul patru, vă deschid!”. Eram singură acasă şi bineînţeles că am uitat „nu deschide nimănui şi în niciun caz nu invita pe nimeni în casă!”, sfat foarte bun, dar când am ascultat eu sfaturile foarte bune? În paranteză şi pe scurt, ca să nu plictisesc cititorul, spun doar că din obişnuinţă românească deschideam oricui. Aşa am deschis unui om ce-mi aducea „Lupta comunistă” lunar, ziarul, căci în puţina mea limbă italiană am povestit despre comunismul în ţara mea şi despre ce cred şi eu. Că dădeam doi euro pe ziar era nesemnificativ, lupta comunistă mi se părea cu adevărat importantă în lume. Apoi am deschis schimbătorilor de contracte gaz, lumină şi chiar am semnat o schimbare care mi se părea foarte bună. Tânăra care mi-a prezentat afacerea era una timidă şi cum să ţin fata în uşă, poftiţi, poftiţi în casă! I-am făcut ceai pentru că era înfrigurată, am stat de vorbă în sufragerie, i-am dat şi un cadou, căci îi plăcuse ei ceva din vitrină… Ca să înţelegeţi cam cum sunt eu, nu de alta vă povestesc. Naivă. Naivă şi iar naivă. Aeriană şi puţintel bătută în cap.
Omul vorbea cu accent, reflectam eu şi căutam cu gândul ceva de îmbrăcat prin dulap şi de mâncat prin frigider, până să urce patru etaje.
– Buongiorno!
– Buongiorno! Prego, prego. Adică poftiţi, poftiţi în casă!
Era un bărbat înalt şi uscăţiv, îmbrăcat ciudat, ceva ce semăna a pijama, iar pe deasupra un ceva ce nu ştiu cum să numesc. Pe cap, un fel de pălărie care îi cam ascundea faţa, iar în picioare nişte ghete cam rupte. Un pic am rămas surprinsă şi în dificultate pentru că soţul meu e micuţ de statură, grăsuţ, iar la încălţări are număr mic. Dar nu m-am pierdut cu firea. Am aşezat masa şi ceva de mâncare, sigur era flămând şi, în timp ce mânca, îmi venea mie o idee.
– Nu, nu, nu am timp să stau, dacă-mi puteţi da la pachet ceva, mă grăbesc…
Uimită şi cu un fel de intuiţie am întrebat:
– Sunteţi cumva român?
– Român.
Părea un om sfârşit, speriat, dar faptul că era român mi-a umplut inima de bucurie. Şi am început să vorbim româneşte.
– Doamnă, ca să să fiu cinstit, vă spun că sunt un evadat…
Normal că am început să tremur, dar nu cred că s-a observat.
– Cum aşa? De unde aţi evadat?
– Din puşcărie.
Ce întrebare la mine, cum adică de unde să evadeze? De unde se poate evada? Când v-am spus că sunt puţin bătută în cap, nu m-aţi crezut.
– Sunt nevinovat, doamnă, ne-vi-no-vat. De ce să stau ca prostul închis? Mi-au făcut ăştia un proces pe bază de nişte probe aiurea, nu am omorât eu poliţistul în barul ăla. Eu mă uităm ca toată lumea la meciul cu Italia când…
– Şi acum unde mergeţi? Şi mai ales cum? Nu au dat la ştiri evadarea asta sau poate că au dat, dar nu am auzit eu, însă sigur sunteţi căutat…
– Când pe jos, când mai urc într-un tren, dar sigur mă caută, vreau să ajung în România.
Nu mai fusesem în viaţa mea într-o situaţie similară, desigur, şi mă simţeam copleşită. Dar, paradoxal, nu m-am pierdut prea mult cu firea. Între, m-am dus la dulap şi am tăiat o perche de blugi ca să pară trei sferturi. Apoi am găsit o cămaşă şi o geacă. La pantofi nu avea sens să mă uit. I-am zis să intre în baie şi să se schimbe, cu o curea panatalonii arătau chiar bine, cămaşa era un picuţ largă, dar a suflecat-o. În linii mari, arăta ca un om normal. Din frigider am scos una alta, să-i fac pachet.
– Bogdaproste, să va dea Dumnezeu sănătate!
Şi dus a fost, iar eu am rămas în extaz. Mi s-a împlinit visul. De multe ori am găsit pe facebook tot felul de citate în legătură cu visurile şi îndeplinirea lor. Prostii, îmi ziceam mereu, dar uite că nu-s prostii. Visează, visează, căci într-o zi ţi se vor îndeplini visurile! Aşa este, adevărat! În seara aceea eram diferită… se citea pe chipul meu o lumină. Soţul, care-mi citeşte bine chipul, mă întreabă cum mi-a fost ziua.
– Nimic deosebit!
Şi roşesc puternic, eu când mint roşesc.
– Ziua ta cum a fost?
Iar el îmi povesteşte cum a fost. Cu furculiţa în mână şi în aer rămân când la ştiri anunţă cum că un român a evadat din închisoare şi că cel mai probabil se îndreaptă spre România. Pe ecran apare mare chipul lui. Cine îl vede cumva să anunţe imediat Poliţia! Cine îl ajută în vreun fel este responsabil şi va fi pedepsit de lege. Nu mai sunt roşie la faţă, ci complet albă, iar lumina a dispărut. Cine ştie pe unde o fi omul ăsta? Va reuşi, nu va reuşi să treacă graniţa?
– Amore, ai văzut cumva ginşii Armani, ultimii pe care i-am cumpărat? Şi geaca?
– Nuuu…
Şi mă întorc cu spatele, ca să nu vadă că roşesc, căci eu când mint, mă înroşesc la faţă.
V-am tot spus că sunt naivă, mi-au spus-o şi alţii. Într-un târziu, mi-a picat şi mie fisa cum adică de mă tot găsesc unii pe mine. E scris la interfon numele meu, nume românesc, de arhangheli…
Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
