Sâmbătă – 15 octombrie.
M-am trezit mai devreme să fac cafeaua, să pregătesc micul dejun. Emoționată.
E aniversarea noastră (una din ele). Pregătesc omleta lui preferată cu cașcaval, ardei și busuioc, prăjesc pâine, fac rapid un suc de portocale, pun brioșe și fructe de pădure pe un platou. Într-un bol de cristal așez un boboc de trandafir. Mă grăbesc să fie gata totul pe când se trezește.
El e atât de atent. La modul general. Uneori îmi aduce flori, fără niciun motiv. Pur și simplu i se face dor de mine la serviciu. E adorabil când apare așa, pur și simplu, no reason, cu un buchet sofisticat aranjat. Mă bucur ca un copil.
Sâmbăta, de obicei, suntem mai leneși, așa că doarme mai mult. Mi-e greu să-mi stăpânesc nerăbdarea. Oare ce surpriză mi-a pregătit de data asta? La el totul e elaborat, gândit. Nu lasă niciodată lucrurile pe ultimul moment (ca mine).
Apare în sfârșit somnoros, zâmbind în ușa bucătăriei:
„Iubito, ești matinală. Oooo! Ce bine miroase… și ce bine arată!”
Mă îmbrățișează. Zâmbesc fericită. Oare ce mă așteaptă? Mâncăm, ne bem cafeaua, povestim și… nimic. Sunt nerăbdătoare, dar nu mă dau de gol. Sigur are ceva în minte, pentru mai încolo. Dar vine prânzul. Încă nimic… Stau ca pe ace…
Povestim aiurea, despre toate și… nimic. Mi-e tot mai greu să tac. El calm, zâmbitor. Îmi aduce din dormitor cartea Zahir de Coelho, tocmai a terminat de citit și mi-o recomandă. Zâmbesc, zic: „Da, da o voi citi”. O pun pe masă, dar mă abțin cu greu să nu o arunc pe geam. Ieșim la cumpărături. Apoi în parc. Mă gândesc că are el un plan. Dar… nimic.
Nici măcar o cină în oraș? Să fi uitat?
***
Seara. Sunt atât de dezamăgită!!! Nu pot să cred. Îmi vine să plâng, dar mă abțin eroic. Sigur nu mă mai iubește. Clar. Altfel cum să uite? Când uită un bărbat o aniversare? Știam eu… că-n ultima vreme e cam distrat.
E chiar așa de greu să ții minte câteva aniversări?
15 octombrie ne-am cunoscut, 26 decembrie cununia civilă, 7 mai nunta la Cluj și 27 mai nunta la Sibiu. Ce mare lucru? Eu cum pot?
Adorm cu greu, dezamăgită, supărată… dar mă gândesc că poate a amânat pe duminică. Cu speranța asta în minte, adorm. Dar trece și ziua de duminica și… tot nimic. El, amabil ca de obicei, vorbim, râdem. A uitat complet de aniversare. Nu-mi vine să cred. Mă pufnește plânsul.
Dar de ce să plâng? Las că i-o fac eu! Organizez un plan de bătaie: îl fac gelos. Gândul răzbunării îmi face bine, mă revigorează.
După ce adoarme intru pe site-ul unei florării și programez să primesc în fiecare zi a săptămânii care urmează câte un buchet de trandafiri. Musai trandafiri, pentru că sunt preferații mei. Iar „admiratorul secret” trebuie să-mi cunoască gusturile. Nu? Luni curierul dă nas în nas cu soțul mirat. Eu zâmbesc, sadic în sinea mea, iar când mă întreabă de unde sunt, afișez cea mai nevinovată expresie și îi spun că habar nu am. Marți, același scenariu. Și la fel în fiecare zi a săptămânii, la aceeași oră, când soțul e acasă. Că altfel n-ar avea niciun farmec.
El, tot mai abătut, tot mai îngrijorat. Deja mă mustră conștiința… dar să-și primească lecția. Să vadă că pot fi iubită și admirată și de alți bărbați.
Însă miercuri nici n-a observat, iar vineri a salutat curierul zâmbind și m-a întrebat, făcându-mi cu ochiul: „Tot admiratorul secret?”
Am strâns din dinți și am făcut din cap că: da, deși stomacul mi-era în gât și obrajii în flăcări. Eram mai roșie decât superbul buchet de trandafiri de aceeași culoare.
Sâmbătă, surpriză!!! Curierul a venit, exact ca în celelalte zile, doar că mi-a adus… două buchete de trandafiri identice, în loc de unul.
Soțul citea ceva, părea că nu observă ce se petrece. Le-am luat pe amândouă. Unul avea un prins un bilet: „La mulți ani, iubita mea! Paulo Coelho, pagina 237”.
Am lăsat buchetele și am fugit la carte. La pagina respectivă se odihnea, deja de o săptămână, un plic, în care erau două bilete de vacanță, cadoul meu aniversar. Ca de obicei, soțul îmi pregătise surpriza.
De răzbunarea mea florală s-a prins repede, dar m-a lăsat să-mi fac numărul. Așa că am fiert în suc propriu o săptămână, asezonată cu mulți trandafiri.
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde nu e iertare, de multe ori e pace
Jurnal de Arizona: Dragă singurătate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
