Cine cu cine s-a întâlnit la ora 7 la gura de metrou Brâncoveanu

4 October 2016

regina_nopţii70 şi ochi_albaştri1974. Două nick-uri şi, în spatele lor, fireşte, două fiinţe umane. Locul acţiunii, în primul act, forumul X.ro, căsuţa de mesaje private.

– Bună! primul pas îl face ochi_albaştri1974.

– Bună.

– Te deranjez cumva?

– Nu, nu, spune…

– Te citesc de ceva vreme şi-mi place cum gândeşti şi cum scrii. Sper că ai observat şi la comentarii că încerc să mă bag în seamă (emoticon cu surâs).

– A, da, mulţumesc, îmi place mult să gândesc şi să scriu sau să spun ce gândesc, gânditul este pasiunea mea. Tu ce pasiuni ai? Dacă nu sunt indiscretă, desigur.

– O, nu, dimpotrivă, îmi place mult să fiu întrebat despre mine, căci sunt o fire deschisă şi foarte sociabilă, mereu în căutare de prieteni. Pasiuni am multe cum ar fi pescuitul, şahul… Ştii să joci şah?

– Ştiu şi sunt chiar foarte bună (emoticon cu surâs). Îmi plac foarte mult jocurile de gândire, îmi ţin mintea mereu în mişcare. Citesc, scriu, dezleg rebusuri, joc şah…

barbat-floare

©Constantine Manos

– Nu te supăra că te întreb, lucrezi?

– Sigur că lucrez! Tu?

– Şi eu, de multe ori intru pe forum de la serviciu… Aproape că mă tem să te întreb dacă eşti cumva măritată…

– Atunci nu mă întreba! (emoticon cu gură cu dinţii la vedere)

– Ok, sper să mai vorbim aici. Şi nu te supăra, pur şi simplu te citesc şi mi-am zis că…

– De ce să mă supăr? De curiozitate, eşti născut în ’74 şi ai ochii albaştri?

– O, nu, nici una şi nici altă, am scris şi eu aşa… Iar tu? 70?

– 70 este de două ori 35 (emoticon cu surâs). Seară frumoasă, ne mai auzim, trebuie să închid.

– La fel şi ţie!

Actele 2, 3, 4… n, n+1 se desfăşoară în continuare în căsuţa privată de pe forumul X.ro. Între timp, au aflat surprinzător că sunt din acelaşi oraş, Bucureşti. Mai ştiu unul despre altul că sunt căsătoriţi şi că au un copil, fiecare câte un copil. Şi-au făcut un obicei să-şi scrie zilnic câte una, câte alta despre viaţa de acasă şi de la muncă. Coincidenţă: amândoi nemulţumiţi de parteneri şi de şef! Dialogul curge zilnic şi-i apropie, cum se văd on-line, încep să-şi scrie. Parcă se cunosc de o viaţă! Sunt pe facebook, dar preferă – amândoi – să nu se expună. Soţul ei este destul de gelos, îi controlează profilul mereu, ce publică, cine îi este prieten, cine îi dă like. Un bărbat nesigur şi complexat, adaugă ea. O, şi soţia lui e la fel, nu-i mai suportă deloc gelozia şi întrebările. Unde-ai fost? Ce-ai făcut? Cine ţi-a trimis sms? Dar asta cine e şi de ce ţi-a dat like la poză? De ce nu pui şi poze cu mine? Etc, etc, o tâmpită. Am noroc cu tine că mă înţelegi. Şi eu am noroc cu tine, scrise grăbită ea şi adaugă un emoticon, chiar mai multe, surâs, inimioară…

Fu din nou ochi_albaştri 1974 cel cu iniţiativa.

– Păi, eu zic să ne întâlnim! Ce zici?

– Eu aşteptam propunerea şi invitaţia ta… ştii, eu sunt o femeie de pe alte timpuri, nu fac niciodată primul pas. Aştept bărbatul să-l facă!

– Sper că ai înţeles deja cât îmi placi şi cât ţin la tine (emoticon cu bujori în obrăjori). Încă un pas şi mă pot chiar îndrăgosti (un alt emoticon, cu inimioară în gură).

– Da, da, am înţeles din prima că între noi se va înfiripa ceva…

– Păi, să nu pierdem timpul. Diseară la Brâncoveanu la 7? Eu sunt liber.

– Să văd cum fac, dar, da, cred că voi rezolva. La 7, la Brâncoveanu.

După părerea voastră, cine cu cine s-a întâlnit la ora 7 la gura de metrou Brâncoveanu?

Guest post by Gabi Mihaela Tîrtan

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Alegeri de înger

Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii

Luna plină în Scorpion din 24 aprilie 2024 este despre LOIALITATE

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Lori / 8 October 2016 23:33

    Povestea este a celor doi soti din filmul “Te iubesc”…

    Reply
  2. Ramona / 4 October 2016 16:04

    Soțul cu soața, altfel n-avea haz povestea, era prea banală. E știut faptul că în real suntem într-un fel și în virtual cum ne-ar plăcea să fim, dar nu prea suntem. Dar să expună autoarea actul 2, reacția celor doi soți reîntâlnindu-se și replăcându-se pe un forum online. Sau poate s-au luat la păruială acolo la gura de metrou, cine știe ?

    Reply
    • Gabi Mihaela / 4 October 2016 22:30

      Ramona, eu de regula scriu chestii mai complexe…Sunt o femeie de 52 de ani care a trait nu usor asa ca imi place scriind sa traversez cu imaginatia tot felul de povesti plecand mereu de la un sambure de adevar. De data asta mi-am zis sa ma joc putin si am scris un textulet lejer. Cel putin asa l-am considerat eu. L-am publicat frumos pe pag mea fb si au inceput intrebarile. Da, este evident ca sotul cu sotia dar…Cum au reactionat? Au ramas impreuna sau s-au despartit? Si m-am poticnit caci nu stiu sa-mi imaginez continuarea. Pare simpla dar nu e. Paradoxul asta e: in viata reala nu se (mai) suporta dar se plac pe forum- si este o placere reala. Nu este chiar intamplator ca el, fix el, pune ochii virtuali pe fix ea. Sau? Pe forum scriu multi si multe dar el o citeste pe ea, ea ii place. Pot ramane impreuna cum se pot desparti, fifty fifty probabilitatea.

      Reply
      • Ramona / 5 October 2016 11:51

        Nu văd un happy end decât pe moment. Uimirea ar fi fost enormă, nici unul nu s-ar fi așteptat la asta, dar ținând cont de discuțiile lor online în care-și spuneau păsul despre partener, au 2 posibilități, fie să realizeze ce nu-i place celuilalt (căci atât soțul cât și soața au efectuat un soi de confesiune sub protecția unui oarecare anonimat, și-a deschis sufletul în fața unui necunoscut virtual) și să-și schimbe în bine comportamentul, fie să fie enervați că partenerul îi vede așa cum ei poate nu știau (cu defectele și chestiile pe care nu le mai face fiecare) și frustrarea să ia locul tuturor iluziilor create câtă vreme au discutat și s-au căutat online. Aș tinde să aleg prima variantă, dar…. Din păcate, idealismul m-a părăsit de ceva vreme.

      • Gabi Mihaela / 5 October 2016 19:42

        Este cu adevarat foarte interesant impactul internetului asupra vietii de cuplu, asupra individului si asupra vietii reale in general. Oricum traim un amestec de real- virtual cam cu totii, putini au ramas in afara virtualului. Poate ca este nevoie de noi specialisti. Ma indoiesc ca in situatia de sus cei doi ar avea o intelepciune care sa-i ajute sa descifreze intamplarea in care s-au trezit. Au intrat ei desigur dar ar avea nevoie de cineva care sa le explice mai bine mecanismul, resortul interior care nu-i chiar simplu. Sa fi fost eu ea la o varsta de in jur de 30 si ceva de ani…as fi zis adio. Caci in viata reala el scrie clar, ii scrie clar unei ea virtuale ca e tampita, insuportabila etc. Deci m-as raporta la real. Virtualul a fost un spatiu, un instrument ca ea sa afle adevarul. Iar adevarul este cel mai important intr o relatie!

      • Ramona / 6 October 2016 8:10

        Sau poate a făcut-o tâmpită în fața unei “ea” virtuale pentru că, de regulă, bărbații (dar și femeile, nu vreau să discriminez) simt nevoia să se dea rotunzi în fața unei posibile noi cuceriri, mințind cu nonșalanță, asumându-și rolul de victimă nefericită acasă. Dar, de multe ori, lucrurile nu sunt așa negre acasă, sunt ceva nemulțumiri, dar nu atât de grave încât să merite despărțirea. E strict iluzie că ți-ai găsit salvatorul mult așteptat. De salvat te salvezi doar singur, numai că e necesar să găsești puterea de a conștientiza și de a acționa. Însă oamenii sunt atrași de chestii difuze și situații complicate, îi fac să simtă că sunt vii și doriți.

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro