Nu putem trăi fără să socializăm. Dacă nu reuşim să o facem faţă în faţă, atunci, norocul nostru!, avem la îndemână lumea virtuală. În fond, reţelele de socializare s-au născut strict din această nevoie a omului de a fi în contact cu semenii săi. Dar atunci când o facem, când vorbim cu prietenii, amicii sau cunoştinţele noastre – despre ce vorbim? Ce subiecte de conversaţie alegem?
De obicei, discuţiile sunt mărunte (small talk) și se poartă la suprafaţă – nu degeaba există subiecte consacrate precum vremea, fotbalul şi politica – fără ca vreunul dintre participanţi să aibă curajul şi să zică, Ok, până aici, nu mă interesează nici prognoza meteo, nici meciul de-aseară. Haide să lăsăm aceste subiecte sterile de discuţie, care nu fac altceva decât să ne umple frivol timpul petrecut împreună şi haide să vorbim despre ce ne doare cu adevărat. Să vorbim despre lucrurile importante pentru fiecare dintre noi.
Hmm… adevărul este că preferăm să nu ieşim din zona de confort şi căutăm mereu cel mai mic numitor comun într-o discuţie – care este foarte aproape de bârfă – de teama de a nu ajunge neacceptaţi social. Oare cum ar fi privit cel care ar avea curajul să spună, ca mai sus, lucrurilor pe nume? Şi apoi să vorbească despre faptul că îl preocupă relaţia pe care o are cu Dumnezeu. Sau că ar vrea să-şi explice ce rost are talentul lui într-o lume care pare să nu aibă nevoie de el sau oricare alt subiect care contează. Care ar putea să să provoace o revelaţie sau să aducă un plus de informaţie, așa cum sunt subiectele așa numite tehnice, dar care ne interesează direct pe toți, căci cine nu are acasă un computer despre care ar vrea să știe mai multe sau un monitor ale cărui taine de funcționare se cer explicate? Așadar, relaţia pe care o stabilesc cei ce discută trebuie să aibă sens, pentru ca timpul petrecut împreună să nu fie unul pierdut, ci dimpotrivă!
Socializarea de suprafaţă nu are beneficii reale. Poate doar iluzia că am reuşit să alungăm, pe moment, singurătatea. La sfârşitul conversaţiei însă, dacă ar fi să nu ignorăm ceea ce simţim, ne-am da seama că ne-am ales cu… nimic. Poate cu un uşor gust amar dat inevitabil de ipocrizia acesteia. Am fost şi noi, şi partenerii de discuţie, la fel de falşi şi de superficiali. Iar teama asta de autenticitate, de adevăr şi de relaţii sincere nu se reflectă numai la nivel de conversaţie, regăsindu-se, din păcate, în toate celelalte aspecte ale vieţii noastre, uneori inclusiv în relaţia pe care o avem cu noi înşine.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
