Mă uimește de fiecare dată apetitul fanilor pentru anunțuri mortuare. Aceiași fani care în decursul vieții unui artist n-au dat măcar o dată un share sau un like muncii artistului pe care se grăbesc să-l deplângă în armate patetice și fără rost.
Ar fi avut cu adevărat rost această armată de fani dacă în timpul vieții răposaților artiști ar fi distribuit, apreciat munca lor, ar fi plătit să meargă la spectacole, ar fi făcut oleacă de critică bazată pe niscaiva cunoștințe în domeniu – de era cazul. Dar așa, la moartea artistului, praștia de regrete în cuvinte e doar un sport inutil și mercantil. Adică speră cu toții cumva să mai muște o bucată de rating fie și dintr-un eveniment nefericit, pozând în mari oameni de cultură și apărători ai marii tradiții culturale a neamului. Ete, fleoșc!
De ce ne comportăm ca hienele necrofage? Spre deosebire de hiene, prin necrofagia noastră noi nu contribuim la menținerea curată a Mamei Natură, noi, oamenii, poluăm cu această atitudine tocmai pentru că aprecierile tardive sunt mai degrabă dovada unui comportament toxic.
Poate că un răspuns posibil la acest comportament este copilăresc de simplu: cât trăiesc, oamenii ca Gyuri Pascu sunt incomozi, imposibil de supus nebuniei generale. Cât sunt vii, ironia lor ne arde, cunoștințele lor ne ustură, ne pun în fața micimii din noi fără menajamente. De aceea e mai simplu să iubim morții. Ei sunt inofensivi. Putem din nou poza în mari oameni de cultură, bravi și vajnici. Nu ne vor mai acuza de nimic prin simpla lor existență. Doar că o fac. Numai că nouă ne vor scăpa mereu subtilitățile.
Citiţi şi
Apel deschis pentru artiștii pasionați de reciclare, la Grădina cu Artiști, ediția cu numărul 35
Țara aleasă pentru colecția Fragonard din 2021 este România – Couleurs Roumaines la Paris
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
