M-am trezit de curând cu un telefon de la un prieten bun şi vechi ca vinul, însă plictisitor ca apa plată, care mă curtează de când eram embrion în burta mamei. Simpaticul dorea să ştie „De ce femeile preferă bărbații răi?” Am încropit nişte bâlbâieli, promiţându-mi că voi scrie un articol despre asta. Sper să nu-l citească niciodată. Şi-ar tăia, probabil, venele. Sau nu. Fiindcă chiar şi pentru asta îţi trebuie nişte bărbăţie.
Aşadar, de ce pentru jumătate dintre femeile planetei, bărbaţii răi reprezintă o atracţie?
Fiindcă bărbații buni sunt întotdeauna prezenți, pe când bărbații răi se fac așteptați, doriți și rugați, ceea ce ne pune pe un fucking jar.
Fiindcă bărbații buni au un comportament predictibil, un program fix şi pijamale lungi. Bărbaţii răi, well, sunt surprinzători şi dorm dezbrăcaţi.
Fiindcă bărbații buni fac tot timpul ce vor iubitele lor, pe când bărbații răi știu întotdeauna ceea ce-și doresc ei, iar asta le face pe femei să-i admire.
Fiindcă bărbații buni ocupă un colțișor de pat, pe când bărbații răi fac ravagii în cearșafuri, iar o femeie „extenuată” nu părăsește aproape niciodată un astfel de pat.
Fiindcă bărbații buni sunt asemenea jucăriilor „Modelino” cu care faci fix ce vrei, fără să-ţi pese cum simt întreaga frământare în mâinile-ţi abile.
Fiindcă bărbații buni sunt inactivi, pe când bărbații răi ne explorează partea aceea întunecată, adâncă, ascunsă, pe care o scoatem în lumină noaptea, ori vara, la mare, ori atunci când bem, urcate pe tocuri şi având fuste până la genunchi.
Fiindcă bărbații buni uită de ei înşişi, în timp ce bărbații răi se pun mereu pe primul loc, ceea ce atrage femeia cu tendințe ușor masochiste.
Fiindcă bărbații buni au activități precum cititul, socotitul și împletitul, în timp ce bărbații răi fac sport extrem, fumează pipe scumpe și fac evaziune fiscală.
Fiindcă bărbații buni nu-și asumă riscuri, în timp ce bărbații răi fac din risc un stil de viață.
Fiindcă bărbații buni nu au amante, în timp ce bărbații răi au orice femeie doresc.
Fiindcă bărbații buni conduc un Opel Astra, în timp ce bărbații răi se urcă numai în BMW, Mercedes și Audi.
Findcă bărbații buni sunt enervant de iertători și răbdători, în timp ce bărbații răi au venele pline de nerv și adrenalină.
Fiindcă bărbaţii buni sunt blânzi, au ochii ca mieluşeii şi centimetri puţini, iar asta nu ne ajută deloc, în timp ce bărbaţii răi ne supun cu o privire şi ne direcţionează fix unde trebuie.
Fiindcă alături de un bărbat bun murim încet, în timp ce lângă un bărbat rău simţim vibraţiile vieţii în toate moleculele.
Fiindcă un bărbat bun e ca menţiunea primită în clasa a 6-a, pe când un bărbat rău e un trofeu cu care mergi dreaptă şi mândră pe stradă.
Fiindcă bărbaţii buni sunt blonzi şi spălăciţi, nu ştiu să se bată şi se tem de zgomote şi insecte. Iar bărbaţii răi sunt bruneţi, au barbă şi te bat de te c*ci pe tine.
V-a rămas în aer o întrebare?
– Pot avea o relaţie serioasă cu un bărbat rău?
– Da. Doar dacă eşti o femeie rea!
Guest post by Femeia Puternică.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile în airsoft: schimbarea dinamicii într-un sport dominat de bărbați
De ce nu se mai căsătorește lumea?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.