Poate o întâlnire întâmplătoare să-ţi schimbe viaţa?

Dacă mă întrebai acum o lună aÅŸ fi răspuns cu mâna pe inimă ÅŸi fără să am nevoie de prea mult timp de gândire că Nu! ÃŽn niciun caz!… Azi, însă… azi, însă, trăiesc urmările unei astfel de întâlniri întâmplătoare care a reuÅŸit să marcheze un înainte ÅŸi un după în viaÅ£a mea, rupând-o în două.

Ultimele zile de vacanţă – aÅŸa cum planificasem încă de la începutul anului – voiam să le petrecem în compania unor prieteni, cutreierând munÅ£ii. Fără lux, confort, maÅŸini sau hoteluri… AÅŸa că zorii zilei de 19 august ne-au prins cu pletele futurând în vânt, de la ferestrele larg deschise ale trenului care avea să ne lase în câteva ore în gara BuÅŸteni. De acolo, cu telecabina, sus, pe munte ÅŸi, în funcÅ£ie de inspiraÅ£ia de moment, aveam să alegem unul dintre trasee, urmând să dormim la vreo cabană. Am ajuns în gară ÅŸi am hotarât, totuÅŸi, înainte de a porni în aventură, să mâncăm ceva. Aveam provizii, însă acestea urmau a ne servi pe culmi. AÅŸa că am intrat în prima pizzerie, ne-am instalat confortabil ÅŸi imediat un chelner ne-a adus meniurile.

L-am înhăţat fără să ridic privirea, murmurând un mulÅ£umesc impersonal, cu mintea mult prea ocupată de alegerea unei pizze. TotuÅŸi, când a venit să ia comanda, contactul vizual a fost inevitabil. Åži nu, nu am nicio problemă cu a privi oameni necunoscuÅ£i în ochi. ÃŽnsă acum situaÅ£ia era cu totul alta… ÅŸi asta pentru că el nu era tocmai un necunoscut. ViaÅ£a mă adusese, într-un moment în care nu-mi lipsea nimic, într-un moment de vacanţă ÅŸi bucurie, faţă în faţă cu… cel mai mare coÅŸmar al tinereÅ£ii mele.

Căci, da, pentru mine, primul meu soÅ£ a fost un coÅŸmar de care m-am rupt cu greu, căci l-am iubit ca o nebună dezlănÅ£uită, în timp ce el îmi oferea sentimente călduÅ£e, deseori reîncălzite, după ce fuseseră deja uzate cu alte femei, pe care nu le abandonase nici măcar după căsătoria noastră. Căsătorie care durase numai doi ani ÅŸi asta pentru că el voia să fie iar liber. Mai liber decât oricum era…

Şi anii s-au aşternut între noi, iar eu îl credeam cu totul uitat, poate chiar dispărut de pe faţa pământului. În schimb, el era un chelner anonim dintr-o pizzerie anonimă într-o mică localitate de munte. Dar peste el anii nu trecuseră deloc, era absolut neschimbat. Am tresărit şi am camuflat emoţia violentă cu o tuse nervoasă. Care, deşi a atras atenţia asupra mea, pe el l-a lăsat complet rece şi indiferent, continuând să aştepte plictisit comanda noastră. Nu mă recunoscuse. Ce-i drept, mă despărţeau de cea care am fost peste 20 de kilograme în minus, un blond platinat şi nişte cursuri de machiaj ale căror rezultate, chiar şi în variantă de vacanţă, folosind doar aceste produse, reuşiseră să mă transforme radical. Nici actualul meu soţ, privindu-mi pozele din prima tinereţe nu prea era convins că suntem una şi aceeaşi persoană. Degeaba i-am dezvăluit eu sursa misterelor aici, că el tot neîncrezător mă priveşte.

Åži totuÅŸi… ce mesaje mai are viaÅ£a sa-mi transmită? De ce să mă întâlnesc cu el tocmai acum? Acum când sunt convinsă că, în sfârÅŸit, mi-am găsit echilibrul ÅŸi fericirea?

Am mâncat ÅŸi am plecat relativ repede din pizzerie, dar ceva pe mine nu mă mai lăsa să plec… Åži în timp ce aÅŸteptam la coadă la telecabină, iar nervii îşi reveneau din amorÅ£eală, începând să se întindă ÅŸi să vibreze pe diferite tonalităţi, aproape fără să-mi dau seama cum, găsesc un pretext oarecare ÅŸi insist ca grupul să-ÅŸi continue programul, urmând să mă alătur ÅŸi eu odată cu ultima cursă a telecabinei. SoÅ£ul meu a insistat să rămână, însă fără succes. Eu eram deja alta. O femeie hibrid, pe care nu o cunoscusem ÅŸi care acum plutea în derivă între două dimensiuni ale propriei existenÅ£e. AÅŸa că, în timp ce ei se îmbarcau în telecabină, eu mă îndreptam cu pas ferm către pizzerie.

Am intrat ÅŸi m-am aÅŸezat la aceeaÅŸi masă. Dar pe el nu-l vedeam nicăieri. Trecuse mai puÅ£in de o oră de când mâncasem aici, aÅŸa că nu putea fi departe. Am întrebat-o pe fata care mi-a adus meniul de chelnerul care ne servise mai devreme. Nu, nu e nicio problemă, pur ÅŸi simplu vreau să vorbesc ceva cu el. Åži-mi trimite un chlener mai degrabă în vârstă, cu o burtă greu de ignorat, neras ÅŸi cu cearcăne anunţând o bătrâneÅ£e timpurie ÅŸi urâtă. Mă scuzaÅ£i, zic, dar chiar este aÅŸa de greu să vorbesc cu… ÅŸi-i spun numele primului meu soÅ£. Acum e rândul acestuia să tresară, să mă privească chiorâş ÅŸi să mă întrebe în ce problemă. ÃŽntr-una personală, răspund deja enervată de situaÅ£ie. Omul din faÅ£a mea mă măsoară din cap până în picioare, face ochii mari, ÅŸi numai ce se înroÅŸeÅŸte, începe să se bâlbâie ÅŸi reuÅŸeÅŸte cu greu să-mi zică: Eu sunt, Ioana, nu mă recunoÅŸti?

ÃŽncurcate sunt căile minÅ£ii ÅŸi ale inimilor noastre… M-am uitat prostită la el ÅŸi, cu greu, într-adevăr, pornind de la ochii care acum mă cuprindeau întreagă în lumina lor, l-am recunoscut. El era… Åži adineauri? Nimic. Care adineauri? Ultima dată când, într-adevăr, am mai fost acolo a fost în urmă cu 20 de ani. DeÅŸi m-a recunoscut, dându-ÅŸi seama că sunt cu soÅ£ul ÅŸi alÅ£i prieteni, a evitat să-mi vorbească, deÅŸi ÅŸi-ar fi dorit atât de mult. Atât de mult încât întâlnirea aceea întâmplătoare, când eu l-am ignorat cu desăvârÅŸire, l-a marcat. L-a lovit. L-a umilit. Åži l-a îngenuncheat. ViaÅ£a lui s-a schimbat. A divorÅ£at la scurt timp ÅŸi s-a încăpăţânat să nu mă caute, doar să mă aÅŸtepte aici, în pizzeria asta unde destinul ne adusese iar împreună.

Am început să râd nervos. Ok, vă bateÅ£i joc de mine, am izbucnit. M-am ridicat brusc de pe scaun ÅŸi am pornit turbată spre ieÅŸire. ÃŽnsă imaginea pe care reflexia uÅŸii de sticlă mi-a întors-o m-a pironit în loc. Căci refuzam să înÅ£eleg că femeia aceea în vârstă, care mă privea înapoi, eram chiar eu… ÃŽn spatele meu, el îşi punea o mână grea pe umărul meu. Când m-am întors… îmi zâmbea… tânăr iar. Mă întorc din nou spre uşă ÅŸi mă recunosc, în sfârÅŸit. Åži nu mai înÅ£eleg nimic. Iar el mă ia de mână, ignorând vădit verighetele care ne sclipeau ambilor pe degete ÅŸi-mi spune… Åži tu care credeai că o întâlnire întâmplătoare nu-Å£i poate schimba viaÅ£a…

Citiţi şi

Soacră-mea

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Țara în care nu te poți compromite

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.