24 iulie, Lună Plină în Vărsător – nimic nu se întâmplă degeaba

24 July 2021

“Luna plină în Vărsător luminată de Soarele în Leu oferă o perioadă de două săptămâni pentru a analiza și rezolva tensiunea inerentă dintre “eu – leu” și “noi – Vărsătorul”, dintre cerințele individuale și cerințele unui grup, unei familii, unui neam, dintre atașamentul feroce față de un iubit, partener, copil și atașamentul șocant față de prieteni, grupuri bizare.

Această Lună Plină pe axa Leu -Vărsător, judecă și testează capacitatea noastră de a echilibra aceste tendințe opuse. În același timp, ne ajută să ne concentrăm pe ceea ce trebuie să facem pentru a merge mai departe. Este foarte greu să echilibrezi și integrezi cele două polarități opuse, este foarte greu să renunți la ego, admirație personală, autoritate personală (leu) și să ții seama și de cerințele și dezvoltarea întregului grup, întregii societăți (Vărsător). Această Lună Plină ne va face să reflectăm asupra schimbărilor pe care trebuie să le facem personal pentru a ajuta grupul, clanul, familia, țara, omenirea.

Dacă vrei să schimbi lumea (Vărsător), începe cu tine (Leu), este marele cadou al acestei lunații.

Luna Plină în Vărsător aduce în lumină și roadele unui comportament colorat de caracteristicile întunecate ale leului și vărsătorului: mândrie extremă, comportament de copil răzgâiat care își ia jucăriile și fuge sau se dă cu fundul de pământ pentru a atrage atenția asupra lui, infatuare, comportament trufaș, capacitatea de a înșela încrederea celorlalți, iubirea doar de ochii lumii, să vadă lumea cine sunt, ciudățenii, comportament imprevizibil, egoism, lipsa respectului.

Luna Plină în Vărsător, adică opoziția dintre Soarele în Leu și Luna în Vărsător, activează axa I-VII, o axa a vieții sociale, o axa relațională în care “eu-tu“ devine o fracție sau un întreg. O Lună Plină în Vărsător în casă VII va pune un accent deosebit pe relații, parteneri de viață, asociați, dușmănii pe față, agresivitate și concurență în relații, acțiuni judecătorești, avocați, consilieri.  Problemele casei VII sunt întotdeauna stabilite de cei din exteriorul nostru, de relațiile create. Motto-ul casei VII este “soț și soție, eu și cu tine, o oglindă a sinelui nostru prin partenerii, asociații, concurenții, rivalii noștri”. Deși casa VII este văzută ca o casă a căsătoriei, ea guvernează de fapt toate calitățile și defectele noastre reflectate în partenerii noștri ce sunt de fapt niște oglinzi pentru noi. Iar Luna Plină în Vărsător (cei mulți…) în casa VII vorbește despre “ umbra noastră”  pe care refuzăm să o vedem și pe care o întâlnim în ceilalți, în colaboratori, parteneri, rivali, concurenți, relații de tot felul. Glasul Lunii Pline în casa VII devine glasul dezechilibrelor din noi,  iar “mă împac cu mine însămi și acționez animată de cele mai înalte idealuri este cerința acestei lunații”.

Lumea exterioară nouă nu este altceva decât propria reflexie a ceea ce suntem noi de fapt. Trăind zi de zi în grabă, nu realizăm că nu ne uităm în oglinzile (casa VII) care sunt pretutindeni în jurul nostru, nu avem timp sau nu vrem să avem timp pentru a ne analiza.

Dar dacă suntem atenți, ne dăm seama că viață este o înșiruire de oglinzi (casa VII) menite să ne ajute să evoluăm, să ne dezvoltăm capacitățile, să ne iubim propriii demoni (gelozie, mânie, lăcomie etc), așa ei nu ne mai distrug și mai ales dispar, să ne lărgim sfera de înțelegere și acceptare. Atâta timp cât trăim aici pe pământ, trebuie să învățăm în fiecare moment al vieții noastre. Nimic nu se întâmplă niciodată degeaba! Această Lună Plină în Vărsător în casa VII ne invită într-un mod unic să începem să ne uităm fiecare (leu) în oglinzile noastre (partener, dușman, prieteni, concurent, rival, grupuri, echipe). Este cel mai bun moment pentru concentrarea pe propria libertate (să ne eliberăm de toate atașamentele care produc în noi negativitate), dar și pe libertatea tuturor (să rupem atașamentele karmice relaționale prin iertare și acceptarea oamenilor așa cum sunt). Se spune adesea că niciunul dintre noi nu este cu adevărat liber până ce nu îi eliberăm pe cei pe care îi ținem legați de noi. Eliberându-i pe ceilalți, ne eliberăm de fapt pe noi, așa ne găsim libertatea atât în exterior, cât și în interior.

Tăiați-vă legăturile eterice cu persoanele care vă secătuiesc de energie prin rugăciunea:” Arhanghele Mihail, taie cu sabia Ta de Lumină toate legăturile eterice cu persoanele care nu îmi mai sunt de folos în drumul meu, oferă-mi sprijin și Stâlp de Lumină.” În scurtă vreme, aceste legături eterice vor fi tăiate, ne eliberăm de cei ce atârnă, cei ce depind de energia noastră vitală, devenim liberi și energici, avem energia doar pentru noi înșine.”

Mulțumim, Adriana Tudosă!

Luna Plină în Vărsător și zodiile



Citiţi şi

Lună plină în Vărsător, 19 august 2024, ora 21:26 (horoscop)

4 august 2024, ora 14:13, Lună Nouă în LEU (horoscop)- ÎNDRĂZNEȘTE!

Luna Nouă în Vărsător și mesajele pentru fiecare zodie (horoscop) –

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro