„În minte mi-a încolţit o idee care m-a ajutat să înţeleg rostul şi valoarea unei asemenea cărţi. Dincolo de faptul că ea ar putea veni în întâmpinarea celor mai intime întrebări, aspiraţii, fantezii, frământări, descătuşări sau inhibiţii de natură sexuală, pe care le are fiecare dintre noi. În plus, un jurnal de călătorie despre cum se face dragoste în toate colţurile lumii chiar nu mai apăruse pe piaţă.” În acest fel îşi începe Ciprian Enea cartea sa de memorii şi călătorie, apărută la Editura Rao, şi nu este departe de adevărul conţinut în paginile sale: o carte care împleteşte jurnalul despre copilăria autorului, memoriile sale de călătorie şi multe pagini despre femeile care au trecut prin patul său, la un pas de lectură pornografică. Să le luăm pe rând:
Cartea lui Ciprian Enea este, în primul rând, una care doreşte să şocheze: nu cred că există în literatura română un autor care să îşi dorească să vorbească atât de deschis despre femeile din viaţa sa. Şi asta dacă pornim de la premisa că ceea ce ne spune Ciprian Enea este în întregime adevărat şi nu doar o exagerare pornită din dorinţa de publicitate. Numărul de 1001 femei nu este susţinut de fapte, dar nici nu putem avea pretenţia ca autorul să înceapă să numere de la 1 la 1001. Cu toate acestea, sunt pasaje nenumărate, interesante, documentate şi inedite despre femeile din lumea largă: unele sunt sălbatice, altele sunt uşuratice, câteva sunt neepilate, unele sunt mignone şi aflate la vârste la care, în România şi în alte ţări civilizate, ar fi infracţiune numai dacă ne-am uita la ele.
Fiecare bărbat are probabil această dorinţă de preamărire, de a-şi face o listă cu “victimele” feminine care au trecut prin patul său, cu toate că este un gând ascuns, nemărturisit, aproape abandonat după căsnicie. Nici Ciprian Enea nu face altceva, dar la el controversa merge mai departe, găsindu-şi perechea perfectă încă din facultate şi căsătorit de prea mulţi ani. Şi vine astfel prima întrebare: ce părere are ea de carte, dar mai ales de aventurile lui de atâţia ani: “Toţi aceşti masculi despre care am vorbit aici şi-au trasat un număr, o cifră pe care o consideră ideală pentru a avea o viaţă perfectă, atât cât le permite raportul lor cu lumea. Este vorba despre câte femei ar trebui să ai într-o viaţă de om. Pe câte ar trebui să le înţepi, ca să-ţi împlineşti destinul, să atingi Nirvana, să fii fericit? Una, zece, o sută? Poate chiar 3.500, precum Mao Zedong?”
În al doilea rând, cartea lui Ciprian Enea este o carte de călătorii. Dacă lăsăm la o parte celelalte două paliere, vom descoperi o excelentă carte despre cele mai importante şi dorite destinaţii ale lumii, foarte bine documentată şi cu informaţii de la sursă extrem de interesante. Autorul nu este, din acest punct de vedere, un oarecine: el este unul dintre cei mai citaţi agenţi de turism din România, un jurnalist de renume, care a scris editoriale pentru mai multe trusturi de presă, dar a înfiinţat şi una dintre primele agenţii care au ca scop promovarea turismului extern dintr-o prismă subiectivă, a consultantului în turism.
Rămâi impresionat şi de locurile în care a ajuns Ciprian Enea, dar şi de diferenţa între “golanul” din perioada facultăţii şi a câtorva ani ulterior şi cel care este acum. Sau cum a reuşit să ajungă la primul milion de euro doar printr-o determinare feroce, dorinic de a deveni un altfel de om, de român, cel care reuşeşte prin forţele proprii şi apoi nu mai are nevoie decât de îndeplinirea propriului vis: „Aveam nevoie de această imagine. Să privesc o hartă mare cât peretele biroului meu, să aleg destinaţii pe moment şi săptămâna viitoare să fiu acolo (…) Cu timpul, întrebând în stânga şi-n dreapta, mi-am dat seama că acesta era visul ascuns şi probabil nerealizabil al tuturor celor din jurul meu. Mă excita ideea de a trăi pe viu visul unei întregi generaţii, de a fi exponentul unei întregi culturi occidentale. Căci nu doar cei din ţara mea îşi doreau acest lucru, ci şi cei din ţările vecine ori din Europa occidentală, America de Sud sau Statele Unite. Dacă întrebai pe orice european sau american de ce munceşte pe brânci, până la epuizare, într-un fel sau altul ţi-ar fi răspuns că o face pentru concediile sale de vis.”
În al treilea rând, cartea lui Ciprian Enea este jurnalul unei copilării pierdute. În poate cea mai frumoasă parte a acestei cărţi, îl descoperim pe “micul Chris”, alter ego-ul autorului, şi felul în care acesta a ajuns, a evoluat, s-a transformat nu numai în milionarul în euro de acum, ci şi în “depravatul”, non-conformistul, cel care încearcă orice lucru inedit şi pervers, fără a avea remuşcări, nici măcar în faţa familiei sau soţiei. Influenţa pleacă de la bunicul său, tataia Culai, un veterinar căruia i-au plăcut succesiv şi concomitent femeile şi băutura, dar şi de la tatăl său, Victor, cu aceleaşi preocupări cu ale socrului Culai. Dacă femeile din copilăria lui i-au dăruit multă dragoste, bărbaţii l-au ucenicit în viaţa de chefliu, căruia i-a fost fidel mulţi ani.
Împrumutând din cele învăţate de la tatăl şi bunicul său, a devenit treptat cel care era mulţumit doar de propria persoană, dar şi un om pasionat de distracţie, sub orice formă exista aceasta: „Am aderat rapid la stilul „gustă clipa şi fugi!” Trăieşte în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima din viaţa ta. Fă ce-ţi place, fii tu însuţi şi încearcă toate deliciile vieţii. Ajunsesem un „chefengiu” notoriu. Pierdeam multe nopţi prin cluburi, baruri, discoteci ori pe la petrecerile studenţeşti. Suceam capul fetelor din jurul meu cu poeziile învăţate (măcar cu atât mă alegeam şi eu după atâta lectură, vorba aceea). Şi aveam un comportament rebel, specific tuturor celor din generaţia mea.”
Cartea lui Ciprian Enea este controversată prin natura ei: am auzit multe impresii despre ea, culese de pe bloguri în care a fost recenzată, mult mai personale şi adevărate decât impresiile de pe site-urile trusturilor de presă la care autorul a colaborat şi acum încearcă să îşi facă oarecare publicitate, plătită sau nu. Ba că este o carte de călătorii superbă prin subiectivismul său, ba că este o lectură pornografică, ba că este o poveste tristă a copilăriei unui băiat în perioada comunistă, ba că îşi doreşte să fie prea multe în acelaşi timp, dar şi că este o povestire caldă, care te duce mai aproape de nişte destinaţii extraordinare. Diferită pentru fiecare dintre noi, rămâne ca voi, cititorii, să o cântăriți cu măsura voastră.
Pe Jovi îl găsiți aici.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
