Nutriționistul și naturopatul american Robert Young, cunoscut internațional pentru dieta alcalină PH Miracle, spune că rețeta sănătății, tinereții și a vitalității este mai degrabă logică decât miraculoasă: în timp ce comunitățile științifice sunt prea ocupate să trateze niște simptome și nu cauzele reale ale bolilor, explicația profundă a oricăror posibile probleme stă în obișnuințele alimentare. Hrană verde în farfurie, o hidratare corectă, cu apă pură, alcalină, plus suplimentele nutritive de calitate sunt, în viziunea Young, ingredientele simple ale sănătății.
În căutarea unei formule-minune, cam peste tot în lume s-a trecut, în timp, de la o dietă la alta, nu numai în lupta cu bagajul kilogramelor în plus (pe care majoritatea dintre noi îl cărăm), ci și ca o încercare de a restabili starea de sănătate și echilibrul. Rezultatul descurajează: obezitatea este în continuare o problemă la nivel mondial, iar perspectiva aduce cu sine și câțiva “prieteni buni”, adică depresia, lipsa de vlagă și apatia. Soluția ar fi simplă: mâncați hrană verde, mai mult broccoli, mai mult spanc, salate, salate uriașe de toate felurile, uleiuri de calitate și, nu în ultimul rând, nu uitați de o hidratare corectă, cu apă pură, ionizată, alcalină.
V-ați imaginat că grăsimea se topește ca prin farmec în timp ce masa musculară crește, că aveți ochi luminoși și ten curat, că dobândiți o nouă limpezime a minții, capacitate de concentrare și energie? “Suntem atât de obișnuiți cu mașinăria medicinii moderne, încât sănătatea și tinerețea au început să pară lucruri cu adevărat complicate. De fapt este foarte simplu”, spune nutriționistul și microbiologul american Robert Young, care a vizitat recent România, deocamdată pentru o simplă prospecție. Și-ar putea extinde lanțul de clinici PH Miracle. Este un adevărat star în comunitățile raw vegane, inclusiv pentru cele din Europa de est, publicul larg îl știe mai ales datorită unora dintre pacienții săi cu notorietate, printre care Julie Andrews sau Hillary Clinton, iar în România i-au fost traduse deja trei dintre cărți, “Miracolul PH”, “Dieta Young pentru bolnavii de diabet” și “Să slăbim cu dieta Young”.
L-am întâlnit pe Robert Young la Casa Raw.Z, unul dintre cele câteva simpatice restaurante raw-vegane din București, unde am vorbit puțin nu despre “industria bolii” care alimentează afacerile cu farmaceutice, ci despre prevenție și sănătate. Regula Young e simplă: organismul uman este alcalin ca structură și acid ca funcție. Adică tot ce se află în interior trebuie să aibă un PH ușor alcalin, în timp ce fiecare funcție, de la mișcare, până la procesul de gândire, produce reziduuri acide (așa cum gazul de eșapament este un reziduu al mișcării).
O hiperaciditate cronică va coroda țesutul și, dacă este scăpată de sub control, va întrerupe toate activitățile și acțiunile acestuia, de la bătăile inimii până la combustia neurală a creierului. Cu alte cuvinte, aciditatea interferează cu viața însăși și se află la rădăcina tuturor bolilor. Și tot hiperaciditatea ne menține grași și ne îmbătrânește. Dezechilibrul ph-ului alcalin din corp este, în această viziune, cauza tuturor relelor, responsabil de îmbătrânirea prematură, de căderile de păr, de obezitate, de aproape 80 la sută dintre boli, printre care și trei din seria celor ucigașe: bolile de inimă, cancerul și diabetul.
Cei 20 de ani de cercetări s-ar putea rezuma destul de simplu: într-o farfurie ar trebui să avem cam 20 la sută hrană acidă, cum ar fi carnea sau cerealele, și 80 la sută hrană alcalină, cum ar fi legumele verzi. În plus, ar trebui să păstrăm mereu în funcțiune “țevile de eșapament“, adică plămânii (pe care-i stresăm cu fum de țigară), pielea sau rinichii (cărora le dăm un stres în plus cu consumul de alcool!). Nu în ultimul rând, ar trebui să ne hidratăm corect, pentru că suntem 70 % apă (iar sângele încă și mai mult, 94 %apă!).
Sănătatea, o adevărată provocare în secolul vitezei
“Sunt prea multe boli, de proporții epidemice, mediul nu este tocmai prietenos, există poluare a aerului, poluare a apei, poluare a mâncării, manipulare genetică a mâncării astfel încât produsele să poată rezista mai mult pe rafturile supermarketurilor sau în frigider. Toate acestea au sens pentru industrie, dar distrug sănătatea umană. În acest context, este de așteptat ca și comunitatea medicală să intre într-un impas, așa cum se întâmplă acum cu sistemul financiar. Revoluția la care vom asista va fi în sensul unei forme de independență: oamenii își vor asuma din ce în ce mai mult responsabilitatea pentru sănătatea lor”, spune Robert Young.
Deși are studii formale în microbiologie sau naturopatie, se distanțează de acestea, promovând medicina alternativă. “Decanul unei facultăți de medicină din Statele Unite și-a încheiat discursul ținut în fața studenților la gala de absolvire cu o glumă: am două vești pentru voi, una proastă și alta încă și mai proastă. Vestea proastă este că 50 la sută din ceea ce ați învățat aici este greșit și depășit. Vestea și mai proastă este că n-am putea spune cu siguranță care este jumătatea corectă”, spune el. Chiar și cei care nu sunt de acord că aceasta ar putea fi starea actuală a comunității științifice medicale admit că incapacitatea de a oferi răspunsuri în cazul unor probleme grave, cum ar fi cancerul, pune în discuție principiile de până acum, împingând căutările în zona abordărilor alternative.
Medicina și industria farmaceutică demonstrează o lipsă de înțelegere a fiziologiei umane, încăpățânându-se să trateze simptome, nu boli, spune Robert Young, cunoscut pentru formula PH Miracle, care explică complicatul angrenaj al organismului uman doar prin modificările balanței PH.
“Nu este, de fapt, de niciun miracol, ci mai degrabă o abordare logică, naturală, în termenii cauză-efect. Trebuie să înțelegem că există o distincție între simptomele de boală și ceea ce obligă organismul să manifeste simptomele de boală. Sănătatea și vitalitatea sunt lucruri la îndemână, în măsura în care aproape toate transformările din organism țin de dietă. Ceea mâncăm, ceea ce bem și ceea ce gândim ne afectează”, spune Robert Young. Rețeta lui promovează echilibrul.
Universul operează prin menținerea în echilibru a contrariilor, iar organismul nostru nu face excepție. Când survine un dezechilibru, avem toate semnele bolii: energie scăzută, oboseală, digestie proastă, creșteri în greutate, gândire neclară – printre alte tulburări majore. Iar o privire în jur ar putea sugera că modul de viață modern predispune la tot felul de dezechilibre. Înainte de a lua în considerare faptul că descifrarea genomului uman a deschis noi perspective de cercetare în medicină, ne-am mira să aflăm că rezolvarea este mult mai la îndemână. Trebuie doar să ne gândim că opt din zece boli sunt legate de dietă, ca să nu mai punem la socoteală îmbătrânirea și obezitatea, care au aceeași cauză. Sigur, toate pot fi evitate prin alegerea stilurilor de viață corecte.
Un răspuns interesant ar putea fi “Ph Miracle”, o metodă bazată pe câteva secrete ale combinațiilor corecte. Dietele pe care le-a încercat toată lumea, de la regimuri presupus sănătoase la cele cu conținut redus de grăsimi sau piramida produselor și dietele vegetariene crează, din păcate, dezechilibre puternice. Ar fi, de altfel, foarte simplu să schimbăm totul. Printre cuvintele cheie, apa. Ca rezultat al credințelor și obișnuințelor alimentare actuale, corpul devine un adevărat depozit de toxine, obligat să muncească din greu pentru a le izola, pentru a le depozita și pentru a le elimina – spune Robert Young.
Câteva subiecte de divergență
Printre cele câteva concepte pe care le repune în discuție, în sensul balanței alcaline, și numără, alături de ceea ce numim sistem digestiv uman (o simplă iluzie a comunității științifice, râde Robert Young), dar și teoria imunității. Orice lucru din lumea exterioară care intră în organism poate doar destabiliza echilibrul acestuia, dar nu poate cauza într-adevăr o boală specifică. Boala se dezvoltă în “parteneriat” cu mediul acid din interior, spune Robert Young. Dacă ai o dietă alcalină, paraziții nu prea găsesc un mediu bun în care să trăiască. Pot fi neutralizați ușor. Potrivit cercetărilor noastre, totul ține de fluidele din corp, nu de celule. Ce se întâmplă în celule este secundar, ne vom concentra în principal asupra a ceea ce se întâmplă cu mediul acestor celule.
Ca să fie mai simplu de înțeles, nu este vorba de peștii din Ocean, ci de Ocean, de apa în care aceștia înoată. Atunci când peștii se îmbolnăvesc, poate să-ți spună asta și un copil, trebuie să schimbi apa. Cam asta se întâmplă și în medicină, care se încăpățânează să trateze peștii, să le dea doctorii, să le facă injecții. O dată ce ai înțeles regula, e mai ușor să vezi că medicii se mulțumesc să trateze simptome.
Sigur, tot ce spun este mai ales legat de prevenție. Ce se întâmplă cu un corp care are deja o boală? Dacă un corp are deja o boală, aceea nu este o boală a țesutului, ci a mediului acestuia. Infecțiile sunt o altă iluzie științifică. Există lucruri din lumea de afară care ar putea veni să ne îmbolnăvească, dar nu suntem expuși mereu unor asemenea bacterii. În cazul în care celulele sunt într-un mediu nefavorabil, când fluidele din corpul nostru devin toxice, celulele devin o pradă ușoară pentru bacterii. Organismul nostru se străduiește să încetinsească procesul de deteriorare, păstrând un permanent mediu alcalin în interior.
Reziduurile acide, ca orice altă toxină, se depozitează în țesuturile grase, unde, cu timpul, se cristalizează. Să mai spun că sânii femeilor, de pildă, sunt făcuți din țesut gras? Văzută la microsop, orice evoluție canceroasă arată inițial ca o cristalizare acidă.
Organismul produce grăsime ca să ne protejeze. Să iei pilule de la farmacie pentru a reduce nivelul de colesterol nu poate rezolva problema, pentru că nu colesterolul este problema. Problema este cine obligă organismul să producă acest colesterol. Cei care văd lucrurile doar din punct de vedere estetic trebuie să știe că grăsimea, de pildă, este doar un bun prieten al nostru. În cuvinte foarte simple, ați putea gândi sângele ca un gardian căruia i s-a dat, printre altele, sarcina expresă de a merge prin fiecare dintre părțile corpului pentru a verifica PH-ul și consemn să intervină urgent în caz că sesizează modificări. Ca un chimist priceput, în cazul unui atac acid, sângele caută rapid substanțe care să neutralizeze situația, de regulă minerale, pe care le scoate inițial din depozitele strategice, apoi din alte organe, pe care le văduvește astfel de un combustibil absolut necesar. De teamă ca nu cumva acest mediu acid să atingă vreun organ vital, corpul construiește niște recipienți în care să depoziteze acidul și toxinele, iar acești recipienți sunt celulele grase. Din acest punct de vedere, grăsimea este un prieten bun, care ne salvează viața. Vestea proastă este că va rămâne acolo să ne salveze viața atâta vreme cât vom persevera în tentativele de a ne otrăvi corpul cu toxine.
Citiţi şi
Ce mâncăm pentru a ne controla greutatea
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Testele genetice – soluția pentru o viață lungă într-o stare bună de sănătate
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.