Dimineață de noiembrie. Încălzesc lapte pentru un mic dejun pentru sufletul meu. Găsesc o cană albă, cu inimioare desenate frumos, pe care scrie cuminte: ”Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi!”
Un zâmbet trist și-o lacrimă se opresc în loc. O cană primită la vreme de iubire spusă frumos, dar dovedită urât. O dovadă care n-ar face geloasă nici o femeie de plastic.
Mă întreb pentru a mia oară: ”De ce?” cu sufletul tremurând încă de frig. Așa facem toate care iubim curat. Ne întrebăm absurd, după ce-am dat totul pentru un mare nimic, De Ce Dumnezeu a îngăduit ca noi să suferim atât? Tocmai noi, cele ce am dat totul. Și DE CE alta a primit tot, nedând nimic?
Dau să beau din cană. Laptele arde. Așa cum a ars și minciuna, și iluzia, și prefăcătoria bărbatului care în loc de iubire, a cumpărat cu câțiva lei o cană pe care să scrie ceea ce trebuia să simtă. Bărbații știu foarte bine că femeile se îndrăgostesc de ceea ce aud. Femeile, în schimb, habar n-au că bărbații (naivi) se îndrăgostesc de ceea ce văd. O geantă scumpă le ia ochii, niște buze conturate bine, (vulgar, senzualitatea nu-și are locul în mintea bărbaților care aruncă la gunoi diamantele!) fuste scurte, mulate, care arată ce-ar trebui să vadă numai ei, în dormitor, aere de divă devenită doamnă după ce și-a ”tras” un soț-sclav, care să-i satisfacă mofturile de a sta acasă și-a face pe gospodina, în timp ce flirtează cu alții.
Gust din laptele numai bun de băut. Căldura lui îmi dă starea de pace pe care numai iubirea adevărată i-o dă femeii care iubește curat. Care-și așteaptă acasă, cuminte, bărbatul iubit, îi sare în brațe și-i spune cu senzualitatea necunoscută de el până atunci ”Mi-a fost dor!”
Femeile, spuneam cândva, se vând la promoție!
Ne vindem, doamnelor, unor bărbați care iau ieftin ce valorează mult, și după aceea plătesc greu pentru ”modele” mai ieftine ca noi, dar vândute în mall-uri, dând bine în vitrine. Se mândresc cu FAKE-urile, le respectă pentru buzele înroșite mecanic, deloc senzual, pentru picioarele care se mișcă lasciv, deloc femeiesc, pentru părul aranjat ”pentru dive”, pentru smiorcăitul prefăcut sau orgasmul simulat.
Ne vindem, doamnelor, unor bărbați la fel de ieftini ca divele lor, dar bine ascunși sub masca bogăției cuvintelor și a prefăcătoriei. Simulează iubirea la fel de bine ca femeile de plastic, orgasmul. Te îmbrățișează pasional, cu gândul la ele. Și tu juri pe toți sfinții că pasiunea aceea ți se datorează ție, pentru femeia-fetiță care ești, care nu se preface, care dăruiește exact ce are de oferit, fără să împrumute mojicia și lipsa de scrupule a doamnelor-fake.
Mă uit din nou la cana fără vină. Aș sparge-o dacă n-aș realiza că n-are nici o vină. Chiar așa, ce vină ai tu, femeie, pentru că ai fost cumpărată la promoție de un bărbat care dă miliarde pe femeile ieftine, care știu să se vândă scump? Ce vină ai tu că nu ești falsă, lipsită de sentimente? Ce vină ai tu că în loc să te smiorcăi de trei ori și să primești șanse peste șanse, să te țină aproape bărbatul pe care l-ai fraierit cu buzele roșii, cu gențile scumpe, cu cizmele sexualizate?
Păi ai una mare. Mai mare decât lipsa de scrupule a bărbatului care-ți cumpără vorbe, și dovezi dă celei care nu admite ieftinătăti, însă face pe smerita apoi, aruncându-i în față: ”Dar ce mi-ai cumpărat tu mie? Am cumpărat totul pe banii mei!” (care bani, aș întreba? Aceia pe care îi câștigi fără ca soțul tău să le știe numărul, pe care-i ai pentru că el plătește facturile, concediile? Pe care-i ai pentru că soacra ți-a plătit cursuri și socrul te-a scos din …?)
Vina ta, imensă și fără scuze, este aceea că te lași cumpărată pe vorbe. Dovezile le dai tu. Habar n-ai că egalul cuvântului e cuvântul. Egalul dovezii e dovada. Când o cană primită crezi că e dovada unei iubiri, ești mai naivă decât copilul de 2 ani, care știe clar că dacă prăjitura nu e în fața lui, degeaba sunt vorbele de ”O primești mai târziu!”
Te-aș întreba, femeie frumoasă, ce te face să te vinzi pe nimic, să te arunci cu ochii larg închiși (uită-te la film, merită!) în brațe care te-ar strânge pentru ceea ce văd, nu pentru ceea ce simt?!
Mă întreb pe mine, femeie naivă, ce mă face să lăcrimez la trei felicitări cumpărate în treacăt, când alta nu lăcrimează nici la concediile de vreo mie de euro dăruite cadou?
Ce te face pe tine, bărbat adevărat, să te simți umilit de o femeie de plastic, când tot ce-ai oferit a fost iubire, devotament și pasiune, și ce te face pe tine, bărbat prefăcut, să te simți adevărat, când tot ce-ai oferit a fost minciună, critică și iubire purtată celeilalte?
Ce vă face pe voi, femei frumoase fără bisturiu, al căror machiaj este zâmbetul, să vă considerați urâte, slabe, neatrăgătoare prin ceea ce sunteți și aveți pe cont propriu, când pe cele frumoase pe banii bărbaților lor, frumusețea asta câștigată prin sexul fără orgasm dăruit lor în silă, zâmbetul fals, le dă alura de dive, dar valoroasă pentru bărbați la fel de nevaloroși ca ele însele?!
Am băut tot laptele. Mi-a încălzit sufletul. Chiar dacă a fost pus într-o cană-minciună. Sau pe care, lângă cuvintele frumoase, trebuia adăugat chipul bine machiat al unei femei-bombă. Să știe femeia căreia i-ai dăruit-o, că de fapt esențialul ăla invizibil pentru ochi stă în chipuri de divă.
Și-un ultim detaliu, draga mea: când bărbatul crede că strălucirea lui fizică este de ajuns pentru a cuceri frumusețea sufletului tău, nu e bărbat! Ci fake! 🙂
Dovada, zic!
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
